Ziua 1

În ziua întâi, Dumnezeu a zis “Să fie lumină!” şi se făcu lumină. În camera mea lumina a pătruns azi pe la 6 fără un sfert şi cum uitasem să trag draperiile de cu seară, genele mele, violate de razele matinale s-au desparţit şi oricât de adânc aş fi aruncat faţa la loc in pernă, nu am reuşit să adorm la loc. Am salutat noua zi cu o înjuratură printre dinţi şi m-am dat jos din pat.
Cum poţi să-ţi dai seama daca ziua ce tocmai a luat fiinţă sub ochii tăi o să fie una bună sau rea? Păi dacă ai ramas fără ţigări sau cafea fără să-ţi dai seama, nu poţi să zici că ai o zi bună, ci doar te conformezi, si cobori să faci aprovizionarea. Sau dacă in momentul în care ai ieşit din bloc in drumul tău spre servici/facultate,observi cum autobuzul işi ia zborul din staţie, iar tu eşti la distanţa care nu te îndeamna nici să alergi după „caleaşcă”, nici să rămâi locului.
Ei bine, azi am avut parte de ambele „simpatice” situaţii, dar nu m-am lăsat descurajată...nici măcar când tonomatul de cafea din holul facultăţii mi-a scuipat de două ori bancnota de 1 leu-a treia oară a fost cu noroc, ca de obicei, ceea ce m-a făcut să zâmbesc şi să merg mai departe.
Până la urmă am avut o zi bună, în care am mai învăţat câte ceva la chitară - nu ştiu sigur ce, doar câteva secunde din Nothing Else Mathers, câteva cursuri sărite la facultate, şi o bună dispoziţie nejustificată.