Sotia calatorului in timp-Audrey Niffenegger

Când rătăceşti prin librării în căutare de o carte extraordinară care să te rupă din rutină, inspectezi „potenţialii suspecţi” după anumite criterii personale. Eu mă uit întâi la autor, apoi la titlu, apoi citesc scurta recenzie de pe ultima copertă. De Audrey Niffenegger nu mai auzisem până atunci, titlul însă „Soţia Călătorului În Timp” m-a determinat să arunc o privire mai atentă, dat fiind că sunt o oarecare fană a romanelor SF, apoi am citit recenzia de pe spatele cărţii. Ce a urmat, este probabil previzibil, portofelul meu s-a golit automat şi o faţa zâmbitoare ca o lună plină a ieşit voioasă din librărie. Nu ştiu sigur cine a scris recenzia respectivă, probabil cei de la editura Tritonic, unde a apărut cartea, dar nu mă pot abţine să nu o copiez şi evident să o completez cu nişte mici detalii.

„<>

Când Henry a cunoscut-o pe Clare, ea avea şase ani, iar el avea treizeci si unu. Pare ciudat, dar nu e, pentru că Henry este unul dintre primii oameni diagnosticaţi cu crono-afecţiuni: din când în când ceasul lui genetic se resetează şi el se trezeşte aruncat în viitorul sau în trecutul său. Cu aceasta au a se confrunta cei doi eroi ai romanului, un bibliotecar şi o studentă la arte, cu aceasta are de luptat dragostea lor.”

Da, „Soţia călătorului în timp” este unul dintre cele mai bune romane de dragoste publicate în ultima vreme, dar nu este doar atât, pe măsură ce parcurgi textul, cuvintele incep să vină de la sine, nu prin previzibilitate lor ci prin faptul că ţi s-a făcut şi ţie loc între paginile romanului. Atât felul în care autoarea a ales să expună povestea şi anume sub forma unui jurnal comun celor doi protagonişti-prezentând în repetate rânduri o anumită scenă din două viziuni diferite(ceea ce aduce aminte de Colecţionarul lui John Fowles) dar şi haosul cronologic la care e supus cititorul, creează în mintea acestuia un spaţiu special doar pentru acest roman.

Henry DeTamble, un anagajat al Bibliotecii Newberry din Chicago, suferă de aceasta crono-afecţiune care face ca, din când în când, el să dispară din timpul lui şi să apară in alt timp.Acum, cine nu şi-ar dori o astfel de afecţiune, fie ea şi a creierului? Una din problemele cu care se confruntă Henry este că nu îşi poate controla salturile în timp, astfel că prezenţa sa în cele mai importante momente din viaţă sunt lăsate în voia liberului arbitru. Următoarea problemă este constituită de faptul că după fiecare salt se trezeşte gol şi înfometat şi este nevoit să înveţe tot felul de şiretlicuri de la sinele său mai vârstnic. Clare, cea care îi devine soţie, devine o adevărata Penelopă contemporană, mereu în aşteptarea unui „Ulise” indiferent la ce vârstă îşi va face apariţia. Între cei doi se dezvoltă o relaţie pe cât de complex pe atât de ciudată, extraordinar de bine exploatată de autoare, care din cauza tehnicii folosite,pare că se retrage cu totul din acţiune lăsându-şi locul liber pentru câte un nou spectator. Iubirea si prietenia devin sentimente mult mai profunde fiind puse la incercari dincolo de normalitate. Ceea ce dă farmec acestui roman este tăria personajelor de a crede că sunt meniţi unul altuia, că dragostea lor este mai presus de orice fel de limitări chiar şi dincolo de moarte, şi...aşa este.